Astăzi a avut loc o întâlnire a cancelarului german Angela Merkel și a reprezentanților Landurilor în care s-a discutat strategia de după vacanță de combatere a infecțiilor. S-au luat măsuri la nivel federal, dar foarte vagi, fiecare Land federal va decide măsuri diferite în funcție de situația actuală și de numărul infecțiilor.
Conform Merkel, este foarte important să menținem economia în funcțiune. De asemenea, este important ca să menținem puternic sistemul de sănătate. Regulile actuale de chibzuință, prudență și atenție sunt foarte importante. Momentan nu vor exista măsuri noi de relaxare, măsurile actuale de igienă rămân în vigoare.
S-a decis asupra unei amenzi minime la nivel federal ( exceptând landul Sachsen-Anhalt) pentru cei care refuză să poarte masca. Valoarea minimă a acestora a fost decisă la 50 de euro. Aceste amenzi ajută la păstrarea regulilor de igienă.
Testele pentru cei care se intorc din zonele care nu sunt considerate zone de risc nu vor mai fi făcute începând cu 15 Septembrie.
Cancelarul german Angela Merkel apelează la populație să nu călătorească în zonele de risc dacă nu există o urgență sau un motiv bine-întemeiat ( Ca exemple a folosit călătoriile în interes de serviciu sau dacă există un caz de deces a unei rude).
O compensare a veniturilor pentru cei care au pierderi de venit din cauza unei călătorii într-o zonă de risc nu se va mai acorda!!! Încă nu este decisă o dată exactă pentru aceasta.
De la 1 Octombrie carantina obligatorie va putea fi scurtată doar cu un test negativ incepand cu ziua a 5-a de carantină.
Părinții vor primi pentru acest an 5 zile de concediu pentru îngrijirea copilului în plus.
Adunările mari de persoane rămân interzise până la 31 Decembrie. În plus, în cazul petrecerilor private trebuie acționat cu prudență!
Markus Söder declară că infecțiile cresc prea devreme și prea mult. Trebuie să evităm cu orice preț o nouă carantină generală. De aceea, se va acționa la nivel local sau regional, atunci când situația o cere. Obligația de a purta mască este, conform Söder, de departe cel mai blând mod de a incetini pandemia.
Söder accentuează faptul că trebuie diferențiat între călătorii raționali și cei iraționali și că în viitor călătorii vor răspunde dacă vor călători într-o zonă considerată de risc fără un motiv bine întemeiat (Testul va trebui plătit, nu li se vor mai compensa pierderile venitului pe durata carantinei, etc.)
Acestea sunt ideile principale ale conferinței de astăzi.