Landul Hessen a decis în această seară că și magazinele alimentare și supermarketurile au dreptul de a aplica regula 2G (Vaccinat sau vindecat). Astfel, cel puțin teoretic, supermarketurile ar putea refuza accesul celor nevaccinați.
Staatskanzlei (Cancelaria de Stat) din Hessen a confirmat în această seară pentru „Bild” că modelul 2G poate fi aplicat și de supermarketuri.
Guvernul Landului speră totuși că această regulă nu va fi aplicată de proprietarii magazinelor alimentare. Prim-Ministrul Landului Hessen Volker Bouffler a declarat: „Presupunem că această regulă va fi aplicată doar pentru unele zile (probabil în zilele mai aglomerate) și că magazinele care asigură aprovizionarea de bază nu vor folosi această regulă”.
Această decizie a fost creată „la cererea branșei”.
Conform „Welt” Președintele asociației comercianților Stefan Genth a menționat că cei nevaccinați nu trebuie să își facă griji. Această regulă permite doar comercianților impunerea acestei reguli în anumite zile. Cu toate acestea, el nu se așteaptă ca regula să fie aplicată în toată Germania.