În planul de guvernare al coaliției de 177 de pagini există și detalii despre legalizarea consumului de cannabis (pagina 88).
În momentul actual, cannabisul este legal doar cu prescripție medicală, doctorii pot prescrie cannabis pentru persoanele foarte grav bolnave.
Consumul nu este în sine interzis, dar posesia, cumpărarea și vânzarea sunt interzise si pot fi pedepsibile.
Astfel, coaliția de guvernare dorește introducerea vânzării controlate, în magazine licențiate, cu scop recreațional și doar persoanelor adulte. Prin introducerea acestor magazine licențiate se poate facilita controlul calității, se poate opri contaminarea cu alte substanțe dăunătoare și se poate asigura (ca și la tutun) protecția minorilor.
Creșterea cu scopul consumului personal rămâne în continuare interzisă.
Legea va fi reevaluată după patru ani pentru a examina efectele asupra societății.
În plus, pentru a preveni consumul de alcool și nicotină se vor introduce măsuri noi care îi vor privi în special pe copii și tineri, dar și femeile gravide. Astfel, vor fi înăsprite legile cu privire la reclame și Marketingul tutunului, alcoolului și al cannabisului.