A fost emisă o avertizare de furtună în Germania pentru ziua de astăzi între orele 13 și 19.
Nici bine nu a trecut ultima furtună și deja suntem avertizați din nou. De data aceasta, ciclonul Finja din Franța va acoperi o parte din Germania cu furtuni puternice, descărcări electrice și ploi torențiale. Aceasta este avertizarea pe ore emisă de The Weather Channel.
Ora 13
Începând cu ora 13 începe furtuna care își va atinge apogeul în jurul orei 18. Până la ora 18 este activă alarma de furtună în zona de Vest și Sud-Vest.
Furtuna va veni de-a lungul graniței cu Franța, de la Saarbrücken până la Freiburg. Aceasta înseamnă ploi torențiale și posibilitate de grindină. Furtuna se va dezvolta către Nord și Est și va crește în intensitate.
Ora 15
Până la ora 15 furtuna se va extinde și va cuprinde toată zona de Vest și Sud-Vest a Germaniei. La această oră este așteptată grindină cu diametrul de până la 5 centimetri și rafale puternice de vânt de până la 100 Km/h. Există posibilitatea formării tornadelor, vă rog citiți recomandările de la sfârșitul articolului. Se așteaptă ca furtunile să nu atingă nivelul celor de duminică, dar în continuare există o avertizare de risc de deces (Aceste avertizări trebuie luate în serios, furtuna de Vineri s-a soldat cu un deces și cu mai multe persoane rănite grav).
Ora 17
În acest moment va fi atins apogeul furtunii. După cum vedem pe hartă, furtuna se va extinde, cuprinzând aproape o treime din teritoriul Germaniei. În aceste zone sunt așteptate tornade și rafale de vânt de până la 110 km/h. În partea vestică, furtuna va pierde ușor din intensitate.
Ora 19
În jurul orei 19 situați se va îmbunătăți ușor, furtuna va pierde din intensitate, dar este emisă avertizare de furtună în zona orașului München. Aici sunt posibile rafale de vând sau chiar tornade, dar cu o intensitate mai mică față de ora 17.
Ora 20
În jurul orei 20 se așteaptă ca furtună să se calmeze. Vor mai exista rafale de vânt sau ploi, dar cu o intensitate mult redusă. Începând de Marți, vremea se va răci ușor și va rămâne așa toată săptămâna.
Cum ne protejăm în cazul unei furtuni?
Acestea sunt recomandările în cazul unei furtuni.
Căutați adăpost. Este recomandat să rămânem în casă (dacă este posibil) sau chiar în mașină.
Evitați pădurile, parcurile cu copaci, stâlpii care pot fi dărâmați de vânt, lacurile și râurile.