Schimbări în Germania din 2020

Aceste schimbări și legi vor intra în vigoare în anul 2020.

Salariul minim crește

Salariul minim care este momentan 9,19 euro pe oră va crește de la 1 Ianuarie 2020 cu 16 cenți la 9,35 euro pe oră

Salariul minim pentru montatori de acoperișuri, electricieni, persoane din curățenie și zugravi crește de asemenea din Ianuarie 2020.

Reintroducerea obligativității titlurui de maistru pentru 12 meserii

Acestea sunt:

  • Fliesen-, Platten- und Mosaikleger ( Faianțor)
  • Betonstein- und Terrazzohersteller (Producător de blocuri de beton)
  • Estrichleger (Turnători de șapă)
  • Behälter- und Apparatebauer ( Contructori de containere și aparate)
  • Parkettleger (Parchetari)
  • Rollladen- und Sonnenschutztechniker (Tehnician de rolouri și protecție solară)
  • Drechsler und Holzspielzeugmacher ( strungari în lemn și contructori de jucării de lemn)
  • Böttcher (producători de butoaie de lemn)
  • Glasveredler ( Prelucrători ai sticlei)
  • Schilder- und Lichtreklamehersteller ( Producători de panouri și reclame luminoase)
  • Raumausstatter ( Persoana care se ocupă cu amenajarea spațiului)
  • Orgel- und Harmoniumbauer ( Producător de orgi și armonici)

 

Lege nouă pentru reducerea birocrației

O nouă lege pentru reducerea birocrației ar trebui să fie adoptată la începutul anului 2020. Aceasta va permite în primă fază ca angajații să predea concediul medical în mod electronic ( Încă nu este 100% clar cum) și nu va mai trebui să ducă acea foaie galbenă la angajator. În plus, se vor simplifica sistemele de prelucrare a datelor fiscale.

 

Compensația pentru Ausbildung are acum o limită minimă

Din 2020 cei care fac Ausbildung ( Curs de formare profesională) vor avea un salariu minim pe durata acestuia. Acesta este de 515 euro în primul an. De la această lege sunt excluse persoanele care și-au început deja Ausbildung-ul.

Se dorește ca în următorii ani această compensație minimă să crească până la 620 de euro pe lună în primul an.

Kinderzuschlag crește de la maxim 170 de euro în prezent, la maxim 185 de euro.

Curentul se va scumpi cu 5.5 %.

Un kilowatt/oră va costa 6.756 euro. Pentru o familie de 4 persoane cu un consum de 3500 de Kilowați/oră aceasta înseamnă o scumpire de 13 euro pe an.

Din 1 Ianuarie 2020 se va introduce obligativitatea bonului de casă.

Conform legii, un bon de casă trebuie acordat, clientul nu este însă obligat să îl primească. Criticii acestei legi susțin că prin aceasta se va consuma inutil multă hârtie.

Asigurarea de șomaj se ieftinește

Din Ianuarie 2020 asigurarea pentru șomaj se va reduce, de la 2.5 % în prezent la 2.4%. Această regulă este decisă pe o perioadă determinată până la 31. Decembrie 2022.

Se lucrează la o lege care interzice utilizarea pungilor de plastic.

Această lege va interzice majoritatea pungilor de plastic, dar nu cele foarte subțiri pentru legume și fructe, și nu cele stabile din plastic mai gros. Se așteaptă ca această lege să intre în vigoare în prima jumătate a anului 2020.