Pe data de 10 Septembrie 2020 va avea loc o testare a alarmei de pericol în Germania. Prin aceasta vor fi testate toate mijloacele de atentionare ale populatiei.
Sirenele vor lansa un semnal de pericol la ora 11.00 timp de 1 minut. La ora 11.20 se va lansa un semnal care reprezintă dispariția pericolului. Aceste semnale pot varia în funcție de Landul Federal.
Stațiile de radio și TV își vor întrerupe transmisia și vor transmite semnalul de alarmă.
Acest test se va repeta de acum o dată pe an în a doua zi de Joi din Septembrie la nivel național în așa numita zi de atenționare ( Warntag).
Scopul acestui exercițiu este de a informa populația despre cum ar trebui să reacționeze într-o situație de pericol.
Pentru ce este folosit în mod normal sistemul de alarmă?
Sistemul de alarmă este folosit pentru a ne avertiza de pericole acute cum ar fi:
- Catastrofe naturale ( Inundații, cutremur)
- Scăpări de substanțe poluante
- O întrerupere a aprovizionării cu curent electric sau apă
- Întreruperea sistemelor de telecomunicații
- Incendii majore
- Alte pericole (atacuri cu bomba etc)