Noi reguli pentru carantină în școli

După o întâlnire a miniștrilor Sănătății din Landurile din Germania, aceștia au decis un nou set de reguli pentru școli.

Astfel, dacă există o infectare în clasă, doar colegii de bancă vor trebui să stea cel puțin 5 zile în carantină. Până acum, toată clasa trebuia să intre în carantină. Colegii care nu au avut contact direct cu copilul testat pozitiv vor fi testați mai intensiv.

Copiii vaccinați sau vindecați vor fi excluși de la obligația de testare și carantină.

Regulile se decid la nivel de Land, dar se dorește o linie comună la nivel federal pentru a mări acceptarea în rândul părinților.

Scopul acestor reguli este de a păstra siguranța copiilor dar și de a maximiza numărul de cursuri cu prezență.