După întâlnirea de astăzi a cancelarului Germaniei Angela Merkel cu reprezentanții Landurilor s-a ajuns la un pachet de măsuri care vor intra în vigoare.
Aceste măsuri vor intra în vigoare decalat și vor fi diferite în fiecare Land, pentru că fiecare Land este în mod diferit afectat.
Evitarea contactului cu alte persoane și distanța minimă de 1.5 metri va rămâne în vigoare până la data de 3 Mai. Asta nu înseamnă ca după această dată se va renunța la ea, ci la această dată se va decide păstrarea sau anularea acestei măsuri.
Cetățenii din Germania ar trebui să evite în continuare călătoriile private, vizitele rudelor și excursiile în alte regiuni.
Magazinele de până la 800 de metri pătrați se vor deschide treptat, dar cu reguli stricte de igienă.
Indiferent de mărime, se vor deschide librăriile, reprezentanțele auto ( pentru că fără ca acestea să fie deschise nu se poate reîncepe producția) și magazinele de biciclete.
Frizeriile ar trebui să fie redeschise după data de 4 Mai.
Școala va reîncepe treptat după data de 4 Mai. Modul în care această măsură va fi aplicată rămâne încă de discutat, și fiecare Land va face asta separat. Se prioritizează reînceperea cursurilor pentru școlarii care au de dat examene în perioada următoare (anii terminali).
Grădinițele vor rămâne închise deoarece măsurile de igienă nu pot fi impuse unor copii atât de mici.
Este recomandată purtarea măștilor de protecție în public, dar nu este obligatorie (cel puțin la nivel național)
Evenimentele mari vor fi interzise până la data de 31 August.
Restaurantele si hotelurile vor rămâne momentan închise.
De îndată ce avem noi informații cu fiecare land în parte vă vom ține la curent.