Cetățenii Uniunii Europene și cei din spațiul economic European ( Elveția, țările nordice) vor putea cere eliberarea unui card cu funcția de identificare electronică a identității. Legea a intrat în vigoare la 1 Noiembrie 2020. Totuși, din cercetările mele, cardul va putea fi obținut de la 1 Ianuarie 2021.
Acest card nu înlocuiește buletinul sau pașaportul!!!
În cele ce urmează am încercat să răspund la cât mai multe întrebări despre acesta.
Pentru ce putem folosi acest card?
Cardul eID va putea fi folosit pentru a ne putea identifica electronic în fața instituțiilor publice sau private. Aceasta este făcută printr-un cip introdus în acesta ( Ca la buletinele nemțești).
De la distanță, vom putea folosi acest card doar cu ajutorul unui aparat sau al unui smartphone acceptat.
Cine poate cere eliberarea acestui card?
Acest card poate fi obținut de cetățenii Uniunii Europene și al Spațiului Economic European, dar nu de cetățeni germani.
Vârsta minimă este de 16 ani.
De ce avem nevoie pentru a cere acest card?
- Formular care poate fi completat și online. Acesta se găsește la autoritatea responsabilă din fiecare land. Incă nu este 100% clar care autoritate este responsabilă pentru fiecare Land in parte, dar Bayern a anunțat că de eliberarea acestui card se vor ocupa Pass und Ausweisbehörden adică cel mai probabil în cadrul primăriei.
- Plata unei taxe.
- Stabilirea unei programări pentru întâlnire. Cel mai probabil aceasta trebuie făcută online.
- Întâlnirea pentru confirmarea identității. La această întâlnire ni se va confirma identitatea, pentru aceasta avem nevoie de un buletin sau pașaport valabil.
După ce toate acestea au fost făcute, durează între 2 si 4 săptămâni până vom primi cardul acasă la adresa menționată la intalnirea pentru confirmarea identității. Între timp, vom primi și un plic cu codul pin la adresa declarată la termin.
Ce date sunt salvate pe card?
Datele vizibile pe card sunt:
- Numărul de serie
- Autoritatea care a eliberat cardul
- Ultima zi a valabilității ( data expirării)
- Numărul de acces
- Numele
- Prenumele
- Ziua și orașul nașterii.
Datele salvate în cip sunt:
- Numele
- Prenumele
- După caz titlul
- Ziua și locul nașterii
- Adresa
- Cetățenia
- Tipul documentului
- Ultima zi a valabilității ( Data expirării)
Valabilitatea cardului
Cardul va fi eliberat cu o valabilitate de 10 ani. Aceasta nu poate fi prelungită, dar la expirarea acestui card se poate face cererea pentru unul nou.
La ce servicii vom avea acces cu acest card?
În funcție de Land și oraș putem face o multitudine de lucruri direct online cum ar fi:
- Activarea cartelei telefonice
- Înmatricularea mașinii
- Cererea pentru eliberarea certificatului de naștere
- Steuererklärung online
- Schimbarea permisului de conducere
- etc.
Puteti citi legea referitoare la acest card aici:
https://www.gesetze-im-internet.de/eidkg/index.html