Drepturi în perioada sarcinii în Germania

Drepturi în perioada sarcinii în Germania

Drepturi în perioada sarcinii în Germania
Drepturi în perioada sarcinii în Germania

Acestea sunt drepturile pe care le dețin părinții pe perioada sarcinii si după. Mai mulți bani, protecție mai bună la locul de muncă, servicii suplimentare de la casa de asigurări de sănătate. Constituția protejează viitorii părinți pe drumul către următoarea fază a vieții.

Pe femeile care asteaptă un copil, statul le protejează în mod special. Cele mai importante legi cu privire la aceasta sunt cuprinse în “Legea pentru protecția mamei” (Mutterschutzgesetz – Click pentru documentul legii). Angajatorul va trebui anunțat imediat după confirmarea sarcinii.

 

Drepturi în perioada sarcinii în Germania: Kundigungsschutz – Protecția împotriva concedierii

 



Pe durata sarcinii și a primelor patru luni după naștere angajatele cu un contract pe perioada nedeterminată sunt protejate împotriva concedierii. Dacă totuși o decizie de concediere va fi primită, dar angajatorul nu a fost anunțat in prealabil, femeia va trebui sa demonstreze sarcina printr-un document de la medic, în maxim 2 săptămâni. Daca angajatorul nu își retrage decizia, el va putea fi reclamat în fața justiției în maxim 3 săptămâni. Instituțiile la care acesta va putea fi reclamat sunt : Arbeitsgericht sau Gewerbeaufsichtsamt.

 

Drepturi în perioada sarcinii în Germania:

Interdicția de a lucra – Beschaftigungsverbot

 

Gravidele nu au voie sa lucreze în cazul în care sănătatea lor sau a copilului este pusă în pericol, și pot demonstra aceasta printr-un document de la medic. De asemenea, le este interzisă exercitarea de munci grele sau care pun în pericol sănătatea ( detalii mai exacte le puteți citi în Mutterschutzgesetz). Cu șase săptămâni inainte de naștere le este interzis gravidelor să mai lucreze. Excepții se pot forma în cazul in care se dorește continuarea muncii, iar aceasta nu constituie efort. După naștere perioada de interzicere este de 8 săptămâni în cazul nașterilor la termen sau 12 săptămâni în cazul nașterii înainte de termen sau a gemenilor.

 

Drepturi în perioada sarcinii în Germania:

Servicii suplimentare ale casei de asigurări

 



  • Asigurarea plătește controalele de bază pentru mamă și copil. Controalele care depășesc sau sunt cerute de părinți vor trebui plătite din buzunarul propriu.
  • Gravidele primesc medicamentele fără a trebui să plătească dacă acestea sunt necesare pentru a preveni sau trata unele dificultăți cu privire la sarcină sau naștere.
  • Casa de asigurări plătește costul nașterii, precum si spitalizarea.
  • Unele case de asigurări oferă Mutterschaftsgeld. Aceasta poate ajunge până la 13 € pe zi calendaristică.

 

Drepturi în perioada sarcinii în Germania:

Elterngeld

 

Despre Elterngeld am scris un articol pe care îl puteți citi aici.

 

Drepturi în perioada sarcinii în Germania:

Concediul parental

 

Viitorii părinți care se află într-un contract de muncă au dreptul la concediu parental de până la 3 ani. Acesta poate fi flexibil format. Părinții au dreptul la 24 de luni de concediu între anul 3 si 8 de viață al copilului. Fiecare părinte are dreptul de a lua acest concediu în 3 etape. Nu este necesară o aprobare de la angajator, totuși acesta poate refuza cererea de concediu parental în caz de nevoie urgentă sau poate negocia un alt termen pentru acesta. Mamele au dreptul la acest tip de concediu doar după expirarea perioadei de protecție Mutterschutz, tații au dreptul mai devreme. Dacă părinții doresc acest concediu intre primul si al treilea an de viață al copilului, este necesară anunțarea angajatorului cu opt săptămâni înainte. De asemenea, dacă se dorește concediul între anul 3 și 8 de viață al copilului acesta va trebui anunțat în scris cu 13 săptămâni înainte.

 

Drepturi în perioada sarcinii în Germania:

Alocația – Kindergeld

 

Detalii urmeaza.

 

Costurile pentru intreținerea copilului – Betreuungskosten

 

Părinții care locuiesc împreună cu copiii în aceiasși locuință pot fi scutiți de plata impozitului pentru costurile de înteținere al copiilor. Acestea vor trebui demonstrate prin facturi sau chitanțe. Vor putea fi scuteti o treime din totalul costurilor, maxim 4000 de euro pe an/per copil până în al 14-lea an din viață. Pentru copii de peste 14 ani, dar care au un handicap prin care sunt împiedicați să se întrețină singur nu există o limită de vârstă pana la care vor putea fi scutiți de impozitul acesta.

 

Protecția de asigurare – Versicherungsschutz





 

Pe durata primirii Elterngeld si Mutterschaftsgeld, asigurarea medicala este de obicei gratuită. Excepție fac serviciile alese de asigurat care nu se încadrează în pachetul de bază al casei de asigurări. Asigurarea de pensie va fi timp de 3 ani gratuită, fiind considerată perioada de educație. De regulă ținta acestei protecții este mama, dar la cere se poate obține și de către tată.